Miercuri 20 iulie, cotidianul.ro informa: "Gaşca PDL-UNPR sacrifică «Ştiinţa» şi Steaua pentru voturi la locale în 2012". Avem acum confirmarea: o echipă de fotbal patronată de un lider UNPR va fi transferată la Craiova în beneficiul actualului primar, trecut de câteva zile la... UNPR.
Juventus Colentina la Craiova în locul „Ştiinţei"
Cotidianul "ProSport" anunţă în ediţia electronică de vineri o ştire care nu reprezintă deloc o mare surpriză, ţinând cont de evenimentele sportive şi politice din ultimele zile. Iată cum sună ştirea respectivă: "Ieri (joi – n.a.), Antonie Solomon, unul dintre adversarii cei mai puternici ai lui Adrian Mititelu, a fost repus în drepturi ca primar al Craiovei, după ce fusese suspendat în perioada petrecută în arest. Acesta ar urma să facă demersurile necesare pentru a o aduce în Bănie pe Juventus Colentina, rămasă în Liga a II-a tocmai datorită excluderii Universităţii".
Această ştire confirmă informaţiile publicate de cotidianul.ro, conform cărora dezafilierea echipei Universitatea Craiova are în spate puternice interese politice. Concret, spuneam că urmează o operaţiune de "salvare" a fotbalului din capitala Olteniei, dar că în realitate se urmăreşte să se atragă voturile suporterilor şi iubitorilor de fotbal din Craiova. Din informaţiile pe care le-am obţinut atât din medii sportive, cât şi politice reieşea că respectiva operaţiune avea un plan A care prevedea forţarea preluării echipei din patronajul lui Adrian Mititelu şi asumarea rolului de "pompier/salvator" de către unul dintre candidaţii Puterii la Primăria Municipiului Craiova. Iată că evenimentele s-au derulat cu o viteză uluitoare şi au ieşit mai repede la iveală interesele politice din spatele distrugerii echipei Universitatea Craiova.
Cam multe coincidenţe pe metru pătrat
Revenim. Deci ştirea zilei este că primarul Antonie Solomon urmează să demeraze demersurile pentru a aduce în Bănie echipa bucureşteană Juventus Colentina. Cu doar o zi înainte, Tribunalul Galaţi a anunţat că Antonie Solomon îşi poate relua activitatea de primar (reamintim, edilul Craiovei are probleme serioase cu justiţia, petrecând şi o bună perioadă în arest preventive). Cu două zile înainte de pronunţarea instanţei gălăţene Solomon a anunţat oficial că în 2012 urmează să candideze sub culorile UNPR (surse din mediul politic din judeţul Dolj ne-au confirmat şi o altă informaţie avansată de noi şi anume că este posibil ca Solomon să fie sprijinit în alegeri şi de PDL, care nu are un candidat credibil care să fie opus candidatului USL. Faptul că PDL ar putea miza pe Solomon nu se datorează vreunor relizări ale acestuia, ci doar pe şansa în plus cu care se prezintă de regulă în alegeri primarulş în funcţie – n.a.). Deci suntem în faţa a două coincidenţe. Nu sunt acestea singurele coincidenţe. Juventus Colentina a retrogradat la sfârşitul sezonului din liga a II-a în liga a III-a. Prin dezafilierea Universităţii Craiova, ghiciţi cine îşi păstrează locul în liga a II-a? Nimeni alta decât Juventus Colentina. Aceasta este a treia coincidenţă. Cine este patron al Juventusului? Nimeni altul decât Ilie Ciuclea, prim-vicepreşedinte al UNPR Bucureşti. Ciuclea ca şi alţi UNPR-işti provine din PSD, dar în 2008, în presă s-a scris că Ilie Ciuclea ar fi fost "o cârtiţă plantată în PSD" de către Elena Udrea. Ciuclea mai este cunoscut ca fiind "regele gunoaielor" din sectorul 2 Bucureşti şi, conform unor articole din presă, ar fi abonat la contracte cu primăria condusă de şeful său ierarhic, Neculai Onţanu. Deci suntem în faţa unei noi coincidenţe. Practic putem spune fără să greşim că interesele politice din spatele dezafilierii Universităţii Craiova ţin 100% de UNPR (nici nu mai trebuie să amintim de relaţiile lui Victor Piţurcă – omul de la care a plecat scandalul de la Craiova – cu şeful acestui partid, Gabriel Oprea, deci încă o concindenţă) şi în proporţie destul de mare şi de PDL, formaţiune care deţine majoritatea absolută în Consiliul Municipal Craiova.
Eşecul precedentului Fulgerul Bragadiru
Intenţia de a implanta (politic) în Craiova, în locul Universităţii, echipa Juventus Colentina s-ar putea să aibă aceeaşi soartă cu implantul din 2002 de la Timişoara. În oraşul de pe Bega, autorităţile locale au privit cu pasivitate (auto)distrugerea originalei echipe Politehnica Timişoara, nu au sprijinit deloc gruparea UMT aflată în premieră în prima ligă şi aşa s-a ajuns ca fost echipă Fulgerul Bragadiru, rebotezată AEK Bucureşti, să fie adusă la Timişoara. Realocarea AEK Bucureşti la Timişoara a avut un substrat politic (totuşi nu se poate spune că distrugerea echipei originale s-ar fi datorat vreunui complot, ca în cazul Craiovei – n.a.), vârfuri locale ale PSD fiind implicate. Mişcarea fotbalistică nu a adus însă beneficii reale social-democraţilor bănăţeni, culmea, dacă se poate spune că a tras foloase cineva, atunci este vorba de unii PDL-işti. În plan pur sportiv "transplantul" a fost doar parţial reuşit, iar finalul este cunoscut: echipa de împrumut a Timişoarei a fost retrogradată la masa verde în acest an.
Cazul Timişoara nu este primul privind "transplanturile". Au fost mai multe şi toate au reprezentat eşecuri. Vă reamintim doar un caz notoriu: Foresta Fălticeni, promovată în prima ligă, a fost realocată la Suceava, iar echipa fanion a oraşului a fost trimisă la Fălticeni. După doar câţiva ani, ambele au dispărut de pe harta fotbalistică, actualele echipe din cele două oraşe neavând nici o legătură cu cele originale.
P.S. Ca şi în cazul Universităţii Craiova, au început să apară voci ale unor foşti fotbalişti din anii \'80 ai Stelei, care „anunţă" formarea unei "noi echipe Steaua". Cam aşa au început şi lucrurile la Craiova după demiterea lui Piţurcă.
Cotidianul
I
Se afișează postările cu eticheta Arestatii lui Basescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Arestatii lui Basescu. Afișați toate postările
duminică
joi
Inca unul...S.O.Vantu

Si asa mai face Basescu o victima...S.O.Vantu. Dar aceasta arestare ca toate cele de pana acum are un substrat si anume abaterea atentiei de la ce fac supusii lui Basescu care ne conduc tara-Guvernul Romaniei. Inca o data ne arata cat de prosti suntem, cat ne poate manipula. De ce il arestara tocmai acum? De ce din campania electorala pentru prezidentiale cand il arestasera la Jakarta pe Nicolae Popa nu s-a mai auzit nimic? Sa nu uitam ca Basescu si Vantu au fost prieteni buni! Pana unde merge jigodismul acestui "presedinte jucator", pana unde ne lasam jucati in picioare de acest parvenit...??? In ciuda faptului ca Vantu l-a facut presedinte pentru a doua oara prin mazilirea prostanacului de Geoana( cu ajutor din interiorul PSD), Basescu calca tot in picioare, nu mai are prieteni, a ajuns ca Hitler, isi omoara apropiatii de frica sa nu-l vanda...Gigi Becali, Dan Diaconescu, Antonie Solomon, S.O. Vantu! Probabil vom vedea in viitorul apropiat mai multe "arestari" din Opozitie!
marți
Inca un bluf al lui Basescu-Dan Diaconescu
Oare arestarea lui Diaconescu si abaterea atentiei de la scaderea pensiilor si salariilor este prima masura pe care o ia Basescu in tentativa lui de a-si tine promisiunea fata de PDL:"mai mergeti o data pe mana mea!" ?
Procurori DNA, însoţiţi de forţe de ordine, au descins, luni, la sediul OTV din Capitală şi la locuinţa patronului postului TV, Dan Diaconescu, fiind căutate mai multe casete care ar constitui probe în dosarul în care Doru Pârv este cercetat pentru trafic de influenţă, potrivit unor surse judiciare.
Potrivit surselor citate, procurorii anticorupţie, însoţiţi de jandarmi şi mascaţi, efectuează căutări la sediul OTV din cartierul bucureştean Militari, dar şi la locuinţa lui Dan Diaconescu. Anchetatorii caută mai multe casete video ce ar constitui probe materiale în dosarul lui Doru Pârv, care a participat la mai multe emisiuni la postul de televiziune OTV.
Sursele judiciare au precizat că sediul OTV este închis temporar pe timpul derulării percheziţiilor, astfel că nimeni nu este lăsat să iasă, iar cei care vor să intre o pot face doar pe bază de legitimaţie.
joi
Arestarea lui Solomon
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, de Tribunalul Argeş, sub acuzaţiile de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals. Plus că, la el acasă au fost găsiţi aproximativ 200.000 de euro.
Sute de oameni (probabil plătiţi), angajaţi ai primăriei, săteni din Leamna şi apropiaţi ai primarului Antonie Solomon, au protestat faţă de decizia de arestare a acestuia!
Reprezentanţi ai instituţiilor de cultură subordonate Consiliului local şi-au exprimat solidaritatea faţă de primarul Antonie Solomon în cadrul unei acţiuni, pe scena Teatrului Liric.
Cezar Preda spune despre cazul lui Solomon că afectează foarte, foarte mult imaginea PD-L. Din fericire sau păcate, nu este singurul care crede acest lucru. Cezar Preda nu este cel cu blogul, pe cel cu blogul îl cheamă altcumva, dar am un lapsus.
Monica Macovei spune că Antonie Solomon ar trebui suspendat din partid. Deci, Cezar Preda nu vorbeşte prostii.
Nu înţeleg de ce acei cetăţeni au ieşi în stradă protestând împotriva arestării primarului Solomon, atâta timp cât Justiţia trebuie să-şi spună cuvântul asupra vinovăţiei.
Asta-i Romania de azi!

miercuri
Arestarea lui Gutau
"Sunt nevinovat. Dacă mă veţi vedea că am pus mâna pe un leu, nu pe 50.000 de euro... N-am pus mâna pe un leu. Cereţi caseta cu flagrantul de la DNA. Veţi vedea că n-o să v-o dea", a spus Mircia Gutău, la Realitatea TV.
Mai mult, spune primarul, având în vedere că pedeapsa pentru acte de corupţie porneşte de la nouă ani în sus, "de ce mi s-au dat doar trei ani şi şase luni?"
"La prima arestare, o judecătoare a spus că nu există nici intenţia, dar măcar fapta. Când s-a judecat pe fond am fost achitat cu inexistenţa faptei, la Curtea de Apel, iar la Curtea Supremă mi s-au dat trei ani şi şase luni. Sunt nevinovat. N-am pus mâna pe un leu. Vă voi demonstra că sunt nevinovat. Trebuia raportat la Uniunea Europeană. Am fost primul mare caz de corupţie în România în 2006. Sunt primul primar care este condamnat la executare", a explicat Gutău.
Întrebat dacă există posibilitatea ca pe viitor să fie graţiat de preşedintele Traian Băsescu, primarul a replicat, sec: "Nu mai băgaţi politica în asta. Traian Băsescu nu intervine nici pentru maică-sa. Fiţi convinşi de acest lucru. Nu-l mai băgaţi în această mizerie. Îmi duc crucea singur".
Mircia Gutău, primarul din Râmnicu-Vâlcea, şi Nicolae Dicu, viceprimarul din aceeaşi localitate, arestaţi în 2006 de DNA, au fost condamnaţi definitiv, miercuri, la pedeapsa de trei ani şi jumătate de închisoare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Primarul Mircia Gutău a fost condamnat pentru luare de mită, iar Nicolae Dicu pentru complicitate la luare de mită.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)