Fugari sau duali?

Nimeni nu ne invata in copilarie cum sa simtim, cum sa experimentam emotiile, ce sa facem cu energia sentimentelor noastre, cum sa ne autoreglam emotiile la ceea ce se intampla in jurul nostru.
Toţi avem aceeasi misiune, venind pe lume: aceea de a trăi o serie de experienţe pana cand ajungem sa le acceptam si sa ne iubim pe noi insine trecand prin ele. Cand ne bazam pe adevarurile mintii nu reusim decat sa ne ratacim de noi insine si sa pierdem calea si bucuria de a pune linistiti capul pe perna. Totul pare ciudat, pare strain, greu de controlat, in care primejdiile par sa ne astepte in orice clipa. Si asta pentru ca mintea este obisnuita sa se apere si sa atace, sa controleze si sa manipuleze, sa aiba asteptari si nevoi, sa vrea putere si sa nu stie ce sa faca cu ea, sa calculeze si sa obtina profit din orice actiune. Mastile pe care le cream pentru a ne apara, sunt vizibile în morfologia unei persoane, in infatisarea sa exterioara. Chiar daca este o chestie minora pentru altii, poate pentru noi este majora. Si folosim diferite chipuri pentru a da de inteles ca totul este normal, ca nu s-a intamplat absolut nimic si asa mai departe. In concluzie ne mintim si pe noi intr-o anumita masura, fara sa ne dam seama, fara sa fim constienti de acest lucru.

Dualitatea ne face sa uram sau sa iubim, ne face sa fim mai buni sau mai rai. Datorita ei purtam mastile pe care le aratam lumii, anumitor persoane, sau noua insine. Datorita ei ne aflam intr-o continua transformare, in continua ascendenta sau descendenta pe scara evolutiei interioare si fiecare decizie ne influenteaza intreaga viata, fiecare lucru marunt ne schimba. Depinde de fiecare dintre noi ce alegeri facem, in ce credem si ceea ce credem, dar toate acestea trebuiesc facute undeva la granita acestei dualitati umane, pentru a te putea numi uman.

Creierul, mintea, ratiunea, par uneori a fi solutia perfecta. Undeva, pe axa timpului a inceput sa se stinga dorinta noastra de a deveni mai buni.Am inceput sa uram linistea, sa ne integram in haos si confuzie, sa ducem vieti reci, rationale, indiferente, lipsite de emotii si satisfactii spirituale. Am permis rautatilor si sentimentelor negative sa faca parte din eul nostru zilnic.
Din pacate, forta interioara este prea des ignorata sau prost folosita din cauza locului important pe care il atribuim mastilor noastre, toate astea pentru a evita sa vedem sau sa simtim ranile pe care le avem. Cand ranile vor fi vindecate, adica atunci cand vom fi noi insine, fara teama, vom putea sa vedem in spatele lor si sa devenim cu adevarat umani!

Sa privim in viitor la consecintele alegerilor noastre si sa hotaram in cunostinta de cauza ce vrem sa facem. Sa ne asumam responsabilitatea de a fi criticati sau dezaprobati de ceilalti, daca vrem sa ne bucuram de viata noastra.