I

I

marți

Despre zona unitara


Paradoxul încălzirii: regia care nu te lasă să te debranşezi, obligată să te taie de la reţea într-o lună.

Măiestria legislativă specific românească lasă o portiţă pentru locuitorii blocurilor din Craiova care s-au trezit în toamna anului trecut legaţi de glie pe moşia regiei de termoficare, adică în imposibilitatea de a se drebranşa de la sistemul centralizat de încălzire. Paradoxal, acces la debranşare nu are oricine, ci numai rău platnicii. Soluţia a fost prezentată ieri de mai marii PNL Craiova, organizaţie care anunţa în urmă cu puţină vreme că intră în război cu prevederile hotărârii de consiliu local anti-debranşare. “Nu am depus încă solicitarea pe lângă conducătorii primăriei, pentru că toată lumea a fost ocupată în aceste zile cu problema disponibilizărilor, dar nu vom renunţa la acest demers şi vom adresa inclusiv scrisori către toţi locatarii din zonele unitare. Până una alta, pot să spun că se întrevede o soluţie pentru cei aflaţi în această situaţie, pe care am aflat-o de la directorul regiei de termoficare, care m-a contactat după conferinţa de presă de săptămâna trecută. Şi dumnealui s-a declarat siderat de ceea ce se întâmplă, dar mi-a spus că, dacă locatarii din zonele unitare de încălzire nu mai au dreptul să se debranşeze, legea e făcută de aşa natură încât, e suficient să nu-şi plătească cineva o singură lună factura la încălzire pentru ca regia de termoficare să fie obligată să vină şi să-l debranşeze”, a spus Cristina Calangiu, preşedintele PNL Craiova.

Niciun comentariu: