I

I

marți

Se cauta candidat pentru prezidentiale

Dupa ce in PSD si PNL apele prezidentiale par sa se fi asezat, atat in privinta sefiei partidului cat si in privinta viitoarei candidaturi la cea mai inalta functie in stat, este randul PD-L sa ia o decizie. Daca Emil Boc va primi, aproape sigur, un nou mandat in fruntea partidului, numele viitorului candidat la presedintie nu mai este atat de limpede. Complicatia este cu atat mai mare cu cat dupa episodul de inalta performanta electorala Traian Basescu, democrat liberalii ar trebui sa-si pasteze standardul.

Un recent interviu acordat de Elena Udrea pare a ridica putin cortina de pe ipotezele de lucru ale acestei decizii grele. Ministrul Turismului invoca doua nume potential prezidentiabile: Emil Boc si Liviu Negoita. Doua nume foarte credibile. Este insa la fel de adevarat ca Elena Udrea doar a raspuns la intrebari in privinta celor doi si nu a avansat nicio varianta din proprie intiativa.

Candidatura lui Emil Boc ar fi, in mod paradoxal, si cea mai logica, si cea mai ilogica, in acelasi timp. Domnia sa este si va ramane, probabil, presedintele partidului, este premierul care si-a asumat administrarea tarii in perioada de criza, nu are niciun fel de probleme cu legea, nu a fost implicat in scandaluri si se inscrie in legenda ardeleanului serios si muncitor.

Dar este, probabil, exact contracadidatul pentru care se roaga zilnic Crin Antonescu si Victor Ponta, pentru ca Emil Boc are atarnati de picioare bolovani grei: performanta proasta la guvernare si lipsa de carisma. Indiferent de evolutia economica din 2014, multi romani il vor asocia intotdeauna cu greutatile anilor 2009 si 2010.

E drept, Traian Basescu a depasit in decembrie acelasi deficit de imagine, insa actualul presedinte are sansa unui magnetism la care Emil Boc, cu discursul sau foarte plat si cam bolovanos, nici macar nu poate spera. Emil Boc este un om muncitor si, dupa toate aparentele, onest, insa nu sperie, nu seduce, nu starneste pasiuni, negative si pozitive. Cu alte cuvinte, nu are o adevarata anvergura de lider puternic, asa cum romanii au dovedit deja ca prefera.

Ma indoiesc sincer ca Traian Basescu nu a inteles acest lucru si crede ca simpla sa sustinere pentru eventualul candidat Emil Boc va compensa lipsa de carisma a acestuia. Sa nu uitam apoi ca, in general, Elena Udrea nu prea transmite mesaje politice de capul ei, fiind recunoscuta ca purtatoare neoficiala a mesajelor prezidentiale. Asa ajungem la Liviu Negoita, despre care stim ca este unul dintre preferatii lui Traian Basescu, a carui sustinere l-a scutit de mazilirea pe care i-o pregatisera de cateva ori baronii PD-L.

Liviu Negoita are tot ceea ce nu are Emil Boc: carisma, forta, anvergura. Are chiar o legenda legata de performantele considerate exceptionale de bucurestenii din sectorul 3 care i-au asigurat o realegere triumfala. In plus, Liviu Negoita nu este erodat si, cu cateva exceptii mai degraba minore, nu a fost implicat in scandaluri. Daca domnia sa, nu Vasile Blaga ar fi candidat la primaria Capitalei in 2008, cu siguranta ca rezultatul alegerilor ar fi fost cu totul altul, poate chiar din primul tur de scrutin, imi permit sa estimez.

Lui Liviu Negoita ii lipsesc insa doua arme extrem de importante: sustinerea in partid si notorietatea la nivel national.

Liviu Negoita nu este simpatizat la masa puternicilor din PD-L, desi, paradoxal, este finul unuia dintre ei. S-a distantat mereu de anumite practici politice, a fost mereu discret si eficient, prea putin dispus la compromisuri. Una peste alta, a facut o nota aparte care a deranjat. Ca dovada, a fost folosit ca premier desemnat de sacrificiu, dupa care, fara o vorba de multumire a fost trimis in sectorul 3 pentru o dezamagitoare redesemnare a lui Emil Boc.

In aceste conditii, ar fi greu pentru Traian Basescu sa-l impuna drept prezidentiabil, cu atat mai mult cu cat aceasta candidatura ar trebui precedata de asezarea lui Liviu Negoita in pozitii cat mai vizibile, si in partid, si in stat. Se vorbeste deja despre faptul ca ar urma sa devina unul dintre vicepresedintii PD-L la viitoarea conventie, ceea ce ar fi insa insuficient.

Poate ca singura pozitie suficient de vizibila la nivel national ar fi aceea de premier, pe la sfarsitul acestui an sau inceputul anului viitor, adica atunci ca eroziunea lui Emil Boc va fi ajuns la maximum, iar efectele redresarii economice, cat de mici, ar trebui sa inceapa sa se simta.

Eventuala impunere a lui Liviu Negoita in pozitiile de putere aducatoare de notorietate si apoi in aceea de candidat al partidului la prezidentiale ar putea fi cel mai important test al puterii reale pe care Traian Basescu o mai are in partidul pe care l-a creat.

Niciun comentariu: