Minunile de la Zănoaga

Biserica ortodoxă ce poartă hramul „Sfântul Nicolae“ şi fiinţează de mai bine de un secol în satul Zănoaga este subiectul unor istorioare interesante. Despre cele câteva legende ale sfântului lăcaş de cult, dar şi despre lucrările de întreţinere şi reparaţii efectuate aici de-a lungul vremii, a avut amabilitatea să ne vorbească părintele Mircea Resceanu, preot-paroh la această biserică.
Potrivit preotului-paroh Mircea Resceanu, „la început, între anii 1830 şi 1893, a fost biserică de lemn despre care bătrânii spun că a fost bordei. Între anii 1893 şi 1896, s-a ridicat actuala biserică, făcută de sârbi, care au avut în echipa lor toate categoriile de muncitori necesare: zidari, pictori, tinichigii“. Şi chiar de la începuturile acestui lăcaş de cult întâlnim prima istorioară, descrisă de părintele Mircea Resceanu: „Actuala biserică s-a construit peste cea veche. Legenda spune că biserica veche a rămas în interior şi au chemat un bătrân care să înceapă demolarea ei, pentru că se spune că acela care începe demolarea bisericii va muri. Bătrânul s-a speriat şi le-a spus: «Vreţi să scăpaţi de mine!», refuzând să înceapă demolarea bisericii. Atunci, unul dintre meseriaşii sârbi a început să dărâme el. După o vreme, meseriaşii au plecat, iar când s-au întors aici, cel care începuse să dărâme biserica nu a mai revenit. Astfel, se crede că el ar fi murit“. În timp, biserica a mai suferit anumite retuşuri la pictură, dar, după cum ne asigură părintele Resceanu, „nu s-a umblat la sfinţi“. „Ultima dată, pictura a fost restaurată în anul 2008“, precizează părintele. Şi pentru că am amintit de lucrări, se cuvine să adăugăm că în curtea bisericii s-au montat pavele, iar tocăria a fost vopsită. S-au făcut de asemenea lucrări de zidărie, atât la lăcaşul de cult ce poartă hramul „Sfântul Nicolae“, cât şi la capela din cimitir. La momentul documentării noastre, se lucra la acoperirea turlei bisericii. Părintele Resceanu este încântat de faptul că, într-o lume plină de răutăţi, duminică de duminică zeci de enoriaşi găsesc drumul bisericii pentru a participa la slujba oficiată de acesta: „În ceea ce priveşte prezenţa în biserică, avem 40-50 de persoane duminica, iar la marile sărbători vin chiar şi 100-150 de persoane“.
„Şe ştie că va fi foc, dar nu se ştie când“
O altă legendă legată de această biserică este cea cunoscută sub numele de „Minunea de la Zănoaga“. Acelaşi preot-paroh Mircea Resceanu ne povesteşte: „După război, apărea pe geamurile bisericilor chipul Maicii Domnului. La un moment dat, un călugăr trecea dinspre Caracal spre Craiova şi spunea să facă lumea milostenie. I-a spus unei femei să facă un colac pe care să-l aducă la biserică. Femeia a adus o prescure şi pentru că era biserica închisă, a lăsat-o la intrare. Când au venit oamenii la biserică, au văzut că din prescure rămăsese doar locul în care fusese pus pristolnicul, iar cele patru coalţe fuseseră arse. Călugărul a spus că aşa va rămâne şi lumea. De alfel, se ştie că lumea îşi va găsi sfârşitul prin foc, dar nu se ştie când se va întâmpla acest lucru“.
„Fântâna turcului“, locul în care s-a petrecut o crimă
Seria legendelor legate de zona Leului şi mai cu seamă de satul Zănoaga continuă cu „Fântâna turcului“. „Se spune că un turc s-a legat de o fată. Zănogeanul care voia să se căsătorească cu fata l-a urmărit pe turc şi, când acesta a oprit să adape calul la o fântână, i-a dat cu barda în cap şi l-a omorât. Calul nu a plecat de la fântână timp de 20 de zile. Asta se întâmpla în Valea Orănii, între comuna Teslui şi comuna Leu, pe un teren care a aparţinut Leului, iar acum aparţine Tesluiului“.